
În perioada 25 – 28 ianuarie 2025, polițiștii Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au efectuat 9 controale pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal în județul Tulcea.
Astfel, în cadrul activităților, au fost ridicate, în vederea confiscării, 262 de unelte de pescuit tip setcă monofilament, 32 de kilograme de plumb pentru confecționarea setcilor de pescuit, 1.200 de plute pentru confecționarea setcilor de pescuit, precum și alte bunuri de interes pentru cauză.
Valoarea bunurilor indisponibilizate este de aproximativ 99.200 de lei.
De asemenea, au fost constatate 9 infracțiuni, prevăzute de Legea 176 din 2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.
Exemplu:
1. La data de 28 ianuarie 2026, în continuarea cercetărilor într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea mai multor infracțiuni de braconaj piscicol, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Serviciului de Poliție „Delta Dunării”, Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, Grupării Mobile de Jandarmi din Constanța, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în satul Sălcioara, comuna Jurilovca, județ Tulcea.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperite 262 unelte de pescuit tip setcă monofilament, 32 de bobine cu plasă de pescuit tip rețea monofilament, 22 de bobine cu ață pentru confecționarea setcilor de pescuit, 22 de bobine cu codule pentru confecționarea setcilor de pescuit, 32 de kilograme de plumb pentru confecționarea setcilor de pescuit și 1.200 de plute pentru confecționarea setcilor de pescuit.
Bunurile menționate au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
