
Rotary Club Cetatea Tomis Constanța organizează pe 4 aprilie 2026 evenimentul „Triciclete pentru zâmbete”, dedicat copiilor și susținerii cauzelor sociale.
Manifestarea marchează împlinirea a doi ani de activitate ai Rotakids Cetatea Tomis și va avea loc în Parcul Arheologic, începând cu ora 11:00. Evenimentul principal constă într-un concurs de triciclete destinat celor mici, într-o atmosferă plină de energie și voie bună.
Participanții sunt invitați să contribuie cu o donație minimă de 50 de lei, fondurile urmând să fie direcționate către copiii din medii defavorizate.
Organizatorii subliniază că acțiunea își propune nu doar să ofere momente de bucurie, ci și să mobilizeze comunitatea în sprijinul celor care au nevoie, transformând implicarea într-un gest de solidaritate și generozitate.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
