
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța au efectuat, luni, 8 iunie, cinci percheziții domiciliare în județul Ilfov și în Sectorul 3 al municipiului București, într-un dosar penal privind încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit anchetatorilor, administratorul unei societăți comerciale este suspectat că ar fi depozitat și expus spre comercializare cantități de jucării susceptibile de a fi contrafăcute, pe care erau aplicate însemnele distinctive ale unor mărci înregistrate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate. La finalizarea investigațiilor, polițiștii vor propune măsurile legale care se impun prin unitatea de parchet competentă.
La desfășurarea acțiunii au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, ai Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din București, precum și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.
Perchezițiile fac parte din seria de activități desfășurate la nivel național în cadrul Operațiunii Jupiter, care vizează combaterea fenomenului infracțional și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
