
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o amplă acțiune de control în orașul Sulina, județul Tulcea, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în perioada sezonului estival.
În cadrul verificărilor au fost controlați mai mulți operatori economici, scopul acțiunii fiind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, precum și depistarea faptelor privind producerea și comercializarea de produse alimentare și băuturi contrafăcute.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 24.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999, care reglementează obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și protejarea consumatorilor pe durata sezonului turistic.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
