
Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, agresiunea ar fi avut loc în seara zilei de 8 august 2026, în locuința acestuia.
Conform anchetatorilor, în jurul orei 21:15, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul și-ar fi lovit partenera cu pumnii și palmele, dar și cu un obiect contondent în zona feței.
În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni traumatice care necesită 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Procurorii precizează că bărbatul ar fi comis fapta în stare de recidivă postexecutorie. Acesta fusese liberat condiționat în 10 martie 2026, după executarea unei pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de ultraj.
În 10 august, Judecătoria Constanța a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, până în 8 septembrie 2026 inclusiv.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 din cadrul Poliției Municipiului Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Parchetul subliniază că măsurile dispuse în cursul procesului penal nu înlătură principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
