
Un copil în vârstă de 2 ani a fost rănit într-un accident rutier produs pe strada Corneliu Coposu din municipiul Mangalia.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Siguranță Rutieră Mangalia, un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat minorul, care ar fi traversat strada printr-un loc nepermis.
În urma impactului, copilul a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
