
Trei persoane au ajuns vineri dimineață la spital, una dintre ele fiind semiconștientă, după ce s-ar fi intoxicat cu clor pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au precizat că au fost semnalate scăpări de clor la un compresor, însă operatorul economic a anunțat că situația a fost remediată.
Echipajele medicale au identificat trei persoane care necesitau îngrijiri: două conștiente și cooperante, iar una în stare de semiconștiență. Toate au fost evaluate, stabilizate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Râmnicu Vâlcea pentru investigații suplimentare.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
