
Un echipament specializat, capabil să simuleze fumatul a 10 țigarete simultan, joacă un rol important în combaterea contrabandei și a evaziunii fiscale din România. Așa-numita „mașină de fumat”, utilizată de specialiștii Laboratorului Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române, permite det„Mașina de fumat” care ajută la combaterea contrabandei! Sute de dosare penale, susținute de analizele Laboratorului Vamal Central
erminarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară. Rezultatele analizelor pot constitui probe tehnice relevante în anchetele penale.
În spatele acestui echipament se află activitatea unei echipe de 15 specialiști, care efectuează analize fizico-chimice pentru identificarea și caracterizarea produselor suspecte, inclusiv a celor provenite din contrabandă.
Potrivit datelor Autorității Vamale Române, în anul 2025, Laboratorul Vamal Central a analizat 560 de probe și a efectuat 3.080 de analize fizico-chimice.
Dintre probele examinate, 362 au fost aferente unor cauze penale, ceea ce evidențiază importanța expertizei de laborator în investigarea infracțiunilor economice.
În anul 2026, laboratorul a analizat deja aproape 200 de probe, toate aferente unor cauze penale și transmise de autoritățile de control.
Deși denumirea poate părea neobișnuită, echipamentul reprezintă un instrument științific de mare precizie.
Acesta reproduce, în condiții controlate, procesul de fumat al țigaretelor, aspirând fumul conform unui regim prestabilit și permițând colectarea și măsurarea substanțelor rezultate.
„În spatele denumirii «mașina de fumat» se află un echipament tehnic specializat, de tip liniar, care funcționează și reproduce, în condiții controlate, procesul de fumat al țigaretelor, aspirând fumul după un regim prestabilit și permițând colectarea și măsurarea emisiilor rezultate. Rezultatele obținute reprezintă o caracterizare a produselor analizate și pot contribui la verificarea conformității acestora cu cerințele legale”, a explicat Irina Giușcă, șeful Laboratorului Vamal Central.
Specialiștii laboratorului nu au doar pregătire în domeniul chimiei, ci și cunoștințe privind legislația financiară și fiscală, necesare interpretării rezultatelor în contextul controalelor vamale.În cazul țigaretelor suspecte sau confiscate, analizele pot furniza informații esențiale despre compoziția și caracteristicile produselor.
Probele sunt prelevate în condiții stricte, iar procedurile de examinare sunt asemănătoare celor utilizate în laboratoarele de criminalistică.
Fiecare analiză poate contribui la stabilirea situației de fapt într-o anchetă, oferind autorităților informații tehnice necesare investigării unor posibile infracțiuni.
Activitatea Laboratorului Vamal Central nu se limitează la produsele din tutun.
Specialiștii efectuează analize fizico-chimice și pentru produse petroliere, alcoolice și alte categorii de mărfuri, în vederea stabilirii încadrării tarifare și fiscale.
Aceste expertize sunt importante pentru identificarea produselor accizabile, combaterea fraudelor și sprijinirea demersurilor de recuperare a prejudiciilor aduse bugetului de stat.
Laboratorul Vamal Central a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene și al Guvernului României, în contextul pregătirii aderării țării la Uniunea Europeană.
În prezent, este singurul laborator vamal din România și face parte din Rețeaua Europeană a Laboratoarelor Vamale, coordonată în cadrul Comisiei Europene – DG TAXUD.
Laboratorul este acreditat de Asociația de Acreditare din România (RENAR) și utilizează tehnologii moderne și metode avansate de analiză.
De asemenea, participă la teste interlaboratoare internaționale, pentru verificarea performanței metodelor și a comparabilității rezultatelor.
Modernizarea continuă a laboratorului este susținută inclusiv prin proiecte finanțate din fonduri europene.
Prin activitatea sa, Laboratorul Vamal Central demonstrează că lupta împotriva contrabandei și a evaziunii fiscale nu se desfășoară doar la frontiere, ci și în laboratoare, unde fiecare probă analizată poate contribui la documentarea unei infracțiuni.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
