În perioada următoare, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, alături de lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţiei Locale vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate. Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea …
Mai mult »Constanța s-a înfrățit cu Fort Lauderdale
Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Răsăuțeanu și primarul orașului Fort Lauderdale, domnul Dean J. Trantalis au semnat ieri, în Statele Unite ale Americii, Înțelegerea de Cooperare dintre cele două orașe port. Acordul prevede dezvoltarea relațiilor bilaterale în diferite domenii de interes comun, precum turism, schimburi comerciale, educație, cultură sau sport. …
Mai mult »LUCRĂRI PE AUTOSTRADA SOARELUI
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 16:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe a doua bandă, pe sensul către Capitală al Autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 97+500 de metri şi 102, între localităţile Vâlcelele şi Dragalina, judeţul Călăraşi, unde se efectuează lucrări …
Mai mult »Secretele oinei dezvăluite elevilor de la Școala Gimnazială Nr.37 Constanța!
Joi, 10 octombrie 2019, sportivii de la ACS Frontiera Tomis, campioana națională, câștigătoarea Cupei României și a Cupei Federației Române la Oină vor participa la o acțiune de promovare a sportului nostru la național la Școala Nr.37 din Constanța. Între orele 12:30-14:00 elevii vor putea să se antreneze cot la …
Mai mult »Delegația Primăriei Municipiului Constanța, în vizită oficială la Ministerul Bavarez al Locuințelor, Construcțiilor și Transporturilor din Munchen!
“Mă bucur că participați la târgul Exporeal. Știu că vă bucurați de un interes sporit, Constanța beneficiază de o poziție strategică. Noi nu avem un port atât de mare precum Constanța, însă avem mai multe porturi mici la Dunăre”, a declarat, în cadrul întâlnirii, domnul Gerhard Reichel, coordonatorul ministerial. Împreună …
Mai mult »Poliţiştii de la Transporturi din Constanța au reținut 4 bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de contrabandă, braconaj piscicol și tăinuire.
Polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza localității Topalu, județul Constanța, la persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, braconaj piscicol și tăinuire. Astfel, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea confiscării …
Mai mult »Străzi construite de la zero, în cartierul Compozitorilor
Potrivit unui sondaj realizat de experţii Băncii Mondiale la nivel naţional, Constanța se numără printre orașele pe care oamenii le percep drept atractive. Conform acestui sondaj, 22,2% dintre români ar alege să se mute la Constanța. Acesta este motivul pentru care orașul este într-o continuă dezvoltare și au apărut mai …
Mai mult »Constanța: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii Secției 5
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că pe strada Industrială din municipiul Constanța s-ar afla o persoană agresată fizic de către soț. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un …
Mai mult »Constanța: Restrictii strada Unirii 08.10.2019
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă lucrările de modernizare a arterelor rutiere din cartierul Faleză Nord. În această perioadă se lucrează la foc continuu pentru reabilitarea trotuarelor de pe strada Unirii. În paralel, începând de mâine strada Unirii va fi închisă pe tronsonul cuprins între străzile Ion Rațiu …
Mai mult »Vești bune pentru constănțeni. Parcări gratuite după ora 17:00, în mai multe zone din oraș.
16 parcări cu plata prin SMS sunt gratuite pentru constănțeni, de luni până vineri în program, 17:00- 08:00, dar și în weekend. Modificările au intrat deja în vigoare așa că orice locuitor al orașului își poate parca mașina fără să plătească în următoarele zone:• Parcare strada Mircea Cel Batrân – …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online