Ieri, 10 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 40 de percheziții domiciliare (39 în județul Constanța și 1 în județul Vâlcea) la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea …
Mai mult »POLIȚIA ROMÂNĂ – ACȚIUNE ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE DROGURI
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Video – https://youtu.be/1NMEG2_STDg Din …
Mai mult »NAVODARI: A început distribuirea tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui 2025
Peste 1.300 de persoane vor primi tichete sociale oferite de Primăria Orașului Năvodari, prin intermediul Direcției Asistență Socială, cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Tichetele sociale vor ajunge, în zilele următoare, la năvodărenii care au depus cereri în perioada 17 februarie – 28 martie 2025. Distribuirea tichetelor se face prin intermediul serviciilor …
Mai mult »Intensificări ale vântului și viscol în Dobrogea!
Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru Dobrogea trei avertizări meteo: COD GALBEN Interval de valabilitate: 10 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 23:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului, viscol, În Dobrogea vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. Spre seară vor predomina ninsorile care temporar vor …
Mai mult »275 metri de plase cu o captură de şapte sturioni și un rechin, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au acționat în baza unor informații și au recuperat din Marea Neagră – zona Periteașca, mai multe plase de pescuit din fir textil și monofilament, în lungime totală de 275 metri, în care erau capturați şapte sturioni și un rechin. În …
Mai mult »A început perioada de prohibiție la pescuit
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța informează cetățenii că, în perioada 9 aprilie – 7 iunie 2025, este instituită perioada de prohibiție generală a pescuitului pentru toate speciile de pești, moluște, crustacee și alte viețuitoare acvatice din habitatele piscicole naturale. Măsura este valabilă pentru o durată de 60 de zile, fiind …
Mai mult »URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI
La data de 9 aprilie 2025, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă. Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 37 de ani, din Iași, urmărit …
Mai mult »Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, obligatorie (proiect)
Sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân, dacă patrupedele nu au acte de pedigree, va fi obligatorie, prevede o propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr.155 din 21 noiembrie 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, depusă la Parlament. ‘Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân …
Mai mult »Vreme extremă în continuare: ANM prelungește Codurile galben și portocaliu de viscol și vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, joi, atenționările Cod galben, Cod portocaliu și informarea de vreme rea, valabilă pentru majoritatea regiunilor.Conform prognozei de specialitate, o primă avertizare Cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului va fi în vigoare, joi, până la ora 23:00, în județele Mehedinți, Dolj și Olt, …
Mai mult »NAVODARI:Atenționare Meteorologică – Cod Galben Fenomene vizate: intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă
Potrivit ANM, în intervalul orar 17.30 – 19.30, este în vigoare o atenționare cod portocaliu de vânt puternic în județul Constanța. Local, se vor înregistra intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h. Atenționare Meteorologică – Cod Portocaliu. Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului, viscol, strat de …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online