Evoluția tricolorilor la Euro 2024, atât în teren cât și în afara lui, continuă să primească aprecieri. Un gest simplu făcut la Campionatul European din Germania și transformat în tradiție, acela de a lăsa curățenie impecabilă în vestiar, după meciuri, i-a adus Echipei Naționale un premiu special. Trofeul „Natura Bunului …
Mai mult »Articole pirotehnice comercializate ilegal descoperite de jandarmii constănțeni
Joi, în jurul orei 15:00, în cadrul unei activități de patrulare de rutină desfășurată în orașul Năvodari, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat un comerciant care vindea articole pirotehnice pe o tarabă. Deoarece articolele comercializate nu aveau etichete în limba română, așa cum sunt prevederile legale, …
Mai mult »AUTOSTRADA A2 BUCUREȘTI – CONSTANȚA: RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 10:30 – 12:30, va fi restricționată circulația rutieră pe prima bandă pe sensul către București al Autostrăzii A2 București – Constanța, între kilometrii 61+300 metri – 61+600 metri, pentru efectuarea lucrărilor necesare de fixare a panourilor fonoabsorbante. Conducătorii auto …
Mai mult »Informare privind circulația pe Podul dintre Ruse și Giurgiu în perioada 20.12.2024-07.01.2025
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de către Centrul Comun de Contact Giurgiu cu privire la faptul că, în data de 20.12.2024, începând cu ora 13:00, se va deschide circulația pentru vehicule pe banda dreaptă renovată, cu o lungime totală de 413 metri (intrare în Republica …
Mai mult »Zeci de mii de țigarete, în valoare de peste 211.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit în urma unui control efectuat asupra a două mijloace de transport, aproximativ 141.000 de țigarete, ascunse și nedeclarate, în valoare de peste 211.000 lei. În data de 18.12.2024, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere …
Mai mult »BĂRBATUL EVADAT, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI
La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța , cu sprijinul polițiștilor de frontieră, l-au depistat pe numitul DUMITRU MARIUS MĂDĂLIN, în extravilanul orașului Cernavodă. Bărbatul se află acum în custodia polițiștilor și va fi escortat la sediul poliției, în …
Mai mult »ȘOFER URMĂRIT DE POLIȚIȘTI ÎN ORAȘUL OVIDIU
La data de 18 decembrie a.c., în jurul orei 01.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Națională. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase …
Mai mult »ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU COMBATEREA BRACONAJULUI PISCICOL
În perioada 9 – 13 decembrie 2024, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au derulat o acțiune, pe linia prevenirii și combaterii pescuitului ilegal. Au fost efectuate 2 acțiuni și 7 controale privind respectarea regimului pescuitului în Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoe, precum și în …
Mai mult »Bunuri în valoare de 700.000 lei, reținute de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut bunuri în valoare de aproximativ 700.000 lei, susceptibile de a fi contrafăcute și descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în două containere. Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția …
Mai mult »Salariul minim brut pe țară crește la 4050 lei de la 1 ianuarie 2025
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1506/2024, începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 4050 lei lunar. Această sumă se aplică pentru un program mediu de 165,334 ore pe lună, echivalentul unui tarif orar de 24,496 lei/oră, fără a …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online