Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut bunuri în valoare de aproximativ 700.000 lei, susceptibile de a fi contrafăcute și descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în două containere. Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția …
Mai mult »Salariul minim brut pe țară crește la 4050 lei de la 1 ianuarie 2025
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1506/2024, începând cu 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de 4050 lei lunar. Această sumă se aplică pentru un program mediu de 165,334 ore pe lună, echivalentul unui tarif orar de 24,496 lei/oră, fără a …
Mai mult »Năvodari: “Magia Crăciunului în pași de eleganță” – activitate inedită, dedicată copiilor Centrului de Zi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Vineri, 20 decembrie, începând cu ora 10:00, Centrul de Zi pentru Copii, din cadrul Direcției de Asistență Socială Năvodari, organizează o activitate pentru copiii din centru, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.Într-un format inedit, copiii vor avea ocazia să se bucure de o atmosferă festivă în pași de eleganță. Cu titlul …
Mai mult »Accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule pe autostrada A 2 București-Constanța
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A 2 București-Constanța, la kilometrul 131, în zona localității Borcea, județul Călărași, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule. În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care urmează a fi evaluată medical. Circulația …
Mai mult »Vânt puternic la malul mării!
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă astăzi, în intervalul orar 10:00-20:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50…55 km/h.Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, …
Mai mult »Serviciul Evidență Persoane din cadrul Primăriei Constanța va avea program special pe 24 și 31 decembrie
Având în vedere condițiile specifice în care și-a desfășurat activitatea Serviciul Evidență Persoane, atât în perioada premergătoare alegerilor, cât și în perioada alegerilor prezidențiale și parlamentare și pentru respectarea calității serviciilor oferite, vă informăm că în zilele de 24 decembrie și 31 decembrie, programul de lucru se va desfășura astfel:- …
Mai mult »Catalizatoare și baterii auto de proveniență incertă comercializate în parcarea unui hypermarket descoperite de jandarmi
Duminică, în jurul orei 14:00, în cadrul unei activități de patrulare de rutină desfășurată în zona parcării unui hypermarket din municipiul Constanța, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au surprins trei bărbați care cântareau niște piese metalice. Jandarmii i-au legitimate pe cei în cauză și au identificat astfel …
Mai mult »Cea mai mare pădure urbană din Constanța, plantată cu voluntari, a fost finalizată și număra 21.000 de arbori si arbuști
21.000 arbori și arbuști plantați pe o suprafață de 15.000 mp în zona Bd. Aurel Vlaicu formează, începând din acest an, cea mai mare pădure urbană din Constanța, plantată cu voluntari. Sâmbătă, 14 decembrie 2024, a avut loc ultimul eveniment de plantare din acest an al pădurii urbane din zona …
Mai mult »AGLOMERAȚIE ÎN PARCĂRILE CENTRELOR COMERCIALE! CT BUS ARE SOLUȚII ÎN CAZUL ÎN CARE SE BLOCHEAZĂ CĂILE DE ACCES SPRE STAȚII
În preajma sărbătorilor de iarnă, din cauza valorilor de trafic și a aglomerației din parcările centrelor comerciale TOM și VIVO, în anumite situații, atunci când autobuzele CT BUS nu pot ajunge în siguranță în capetele de linie, traseele pot fi reconfigurate. Astfel, în zona mall-ului VIVO, autobuzele de pe liniile …
Mai mult »Prins de jandarmi pe stradă în timp ce fuma o țigaretă cu posibil efect psihoactiv
În cursul zilei de azi, 16.12.2024, în jurul orei 10:30, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare de rutină pe strada Independenței din orașul Medgidia, jandarmii constănțeni au observat un bărbat cu vârsta de 30 de ani, care fuma dintr-o țigaretă. La vederea jandarmilor acesta a devenit agitat …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online