Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă în intervalul 28 august, ora 10:00-29 august, ora 10:00. În intervalul menționat, în Dobrogea vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului cu viteze în general de 45…55 km/h și trecător descărcări electrice. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și …
Mai mult »Opt persoane au fost rănite în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident rutier înregistrat la ieşirea din oraşul Tulcea.foto
Opt persoane au fost implicate, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident rutier înregistrat la ieşirea din oraşul Tulcea spre satul Malcoci, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta. Cinci persoane se aflau într-un autoturism, iar alte trei în cel de-al doilea implicat în evenimentul rutier. În sprijinul …
Mai mult »Cea de-a treia ediție a Școlii de vară în drept și științe administrative, la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), organizează, în perioada 28-30 august 2024, cea de-a treia ediție a Școlii de vară – Ovidius Summer School of Law and Administrative Sciences. Deschiderea evenimentului va avea loc miercuri, 28 august 2024, de la ora 17.00, …
Mai mult »Depistați cu bunuri susceptibile a fi contrafăcute
La data de 26 august a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au depistat pe plajă două persoane, în timp ce ar fi oferit spre vânzare turiștilor mai multe bunuri. În urma efectuării controlului bagajelor, polițiștii au găsit 21 de perechi de ochelari de soare, 28 de articole vestimentare și …
Mai mult »REȚINUT PENTRU TÂLHĂRIE ȘI DISTRUGERE
La data de 26 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un minor de 15 ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere …
Mai mult »ACCIDENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA
La data de 26 august a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Castanilor, s-ar fi produs un accident de circulație (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului, au constatat faptul că …
Mai mult »Constatări ale polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Năvodari
La data de 27 august a.c., în jurul orei 06.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Năvodari, s-ar fi produs un accident de circulație (tamponare). Polițiștii deplasați la fața locului, au constatat faptul că impactul s-ar fi produs între două …
Mai mult »Acțiuni ale polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Constanța
La data de 26/27 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea faptelor comise cu violență. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost verificate 25 …
Mai mult »Primarul Florin Chelaru: Modernizarea platformelor de deșeuri continuă în Năvodari
Primarul Florin Chelaru a anunțat că modernizarea platformelor de deșeuri din Năvodari va continua, cu accent pe amenajarea acestora în subteran, pentru a asigura un mediu curat și civilizat pentru cetățeni. În cadrul acestui efort, primăria face apel la locuitori să contribuie la menținerea unui oraș sustenabil prin colectarea selectivă …
Mai mult »CERCETĂRI ÎN CAZUL UNUI MINOR DECEDAT
La data de 25 august a.c., în jurul orei 11:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 11 ani nu este găsit de părinți, pe plajă. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online