72 de ore foarte solicitante pentru pompierii din întreaga țară În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru intervenția promptă la cele 4.724 de solicitări primite din partea populației, la nivel național. Astfel, în decursul celor trei zile, cele mai multe misiuni au fost înregistrate …
Mai mult »Accident grav pe DN 38. Un autovehicul ar fi lovit gardul unui imobil
La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 07.45 polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N. 38, s-ar fi produs o tamponare, respectiv un autovehicul ar fi lovit gardul unui imobil. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele …
Mai mult »ACȚIUNEA ”BLOCADA” ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA
În perioada 5 – 6 ianuarie a.c., peste 300 de polițiști au desfășurat activități, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pe raza județului Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau …
Mai mult »DEPISTAT CU SUBSTANȚE SUSCEPTIBILE A AVEA EFECTE PSIHOACTIVE
La data de 5 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au depistat, pe strada Gării din comuna Cogealac, o persoană cu un comportament suspect. S-a procedat la legitimarea și identificarea acesteia, stabilindu-se că este vorba de un minor, de 17 ani. Cu ocazia efectuării controlului corporal, …
Mai mult »JUDEȚUL TULCEA: TRAFIC RESTRICȚIONAT PE DN 22
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22, la kilometrul 141, în zona localității Isaccea, județul Tulcea, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit suprafața carosabilă, intrând într-un cap de pod. În urma impactului au rezultat 3 victime, aflate în evaluare medicală. …
Mai mult »COD GALBEN DE VREME SEVERĂ LA CONSTANȚA
COD GALBEN DE VREME SEVERĂ LA CONSTANȚA: intensificări ale vântului, polei, viscol!Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până pe 09 ianuarie, ora 10:00.În cursul acestei nopți și în prima parte a zilei de mâine, în Dobrogea vor fi mai ales ploi care local vor …
Mai mult »Un ansamblu auto încărcat cu produse alimentare, s-a răsturnat pe carosabil pe DN 22A Hârșova – Topolog
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că remorca unui ansamblu auto, încărcată cu produse alimentare, s-a răsturnat pe carosabil pe DN 22A Hârșova – Topolog, în afara localității Saraiu, județul Constanța, blocând parțial deplasarea. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat. Se estimează reluarea circulației în …
Mai mult »„Cu drag, de și despre Eminescu”, Ediția a II-a, sâmbătă, 13 ianuarie 2024, Centrul de Afaceri Năvodari
Sâmbătă, 13 ianuarie, începând cu ora 15.00, Centrul de Afaceri Năvodari găzduiește cea de-a II-a ediție a evenimentului cultural „Cu drag, de și despre Eminescu”. Elevi și cadre didactice de la cele trei școli gimnaziale din orașul Năvodari își dau întâlnire, și în acest an, la evenimentul dedicat marelui poet …
Mai mult »Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Tomis. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a …
Mai mult »Mandat pus în aplicare de polițiști
La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 38 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis mandat de executarea a pedepsei de 3 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online