Studenţii nu vor mai primi legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere din 3 septembrie, a anunţat CFR Călători, deşi o altă companie a statului anunța recent contrariul. Elevii, în schimb, vor primi în continuare gratuitate. CFR Călători a anunțat că, începând de duminică, eliberează legitimații de călătorie cu gratuitate …
Mai mult »Deputatul Amet Varol a participat Sâmbătă, 2 septembrie la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar
Sâmbătă, 2 septembrie, s-a dat startul celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, eveniment organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. În deschiderea evenimentului, peste 1.000 de participanți la parada portului popular au încântat privirile constănțenilor …
Mai mult »ATENȚIE LA CERERILE VENITE PRIN TELEFON!
Poliţia Română atrage atenția asupra fraudelor prin apeluri telefonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare, pe care autorii le utilizează în scopul comiterii altor fapte de natură penală. Vishingul (voice phishing) este o metodă de înșelăciune prin care autorii apelează și …
Mai mult »Constanța: REȚINUT PENTRU TRAFIC DE DROGURI ȘI CONDUCERE SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
La data de 1 septembrie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare …
Mai mult »REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI
La data de 1 septembrie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța–Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 3 percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Perchezițiile …
Mai mult »Orașul Murfatlar găzduiește în acest week-end evenimentul ,,Zilele Orașului – Festivalul Viei și a Vinului”
Administrația locală din orașul Murfatlar organizează în acest week-end un festival care celebrează bogăția culturii, a tradițiilor vinicole și a talentelor artistice locale și naționale.,,Vă invităm cu bucurie să luați parte la un eveniment artistic de neuitat în data de 2-3 septembrie, organizat de Primăria și Consiliul Local Murfatlar în …
Mai mult »Fluidizarea a traficului rutier la intrare în stațiunea Mamaia
Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu bulevardul Aurel Vlaicu își dovedește utilitatea. Realizarea sensului giratoriu a îmbunătățit condițiile de trafic rutier, în special în perioada sezonului estival. Resistematizarea a cuprins întreaga zonă delimitată de hotelurile „Oxford” și „Dobrogea”. Au fost executate lucrări complexe care au avut drept …
Mai mult »Deputatul Varol Amet a purtat discuții cu deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, Adrian Merka
Deputatul Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, Adrian Merka, s-a aflat vineri, 1 septembrie, în vizită la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, prilej cu care a purtat discuții cu deputatul Varol Amet și cu președintele Uniunii, Gelil Eserghep. ” Impreuna cu președintele Uniunii, Gelil Eserghep am purtat …
Mai mult »Ședință de lucru la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
Astăzi, 1 septembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a avut loc o ședință de lucru a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu şi a secretarului de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu, cu conducerea interimară a IPJ, comisar-şef de poliție Mădălina Vlangăr și șefii structurilor din cadrul …
Mai mult »Primăria Mangalia a organizat ,,Ziua Moscheii Esmahan Sultan”, un eveniment dedicat comunității musulmane din localitate
Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Comitetul Comunității Musulmane din Mangalia organizează joi, 31 august, Ziua Moscheii Esmahan Sultan, eveniment dedicat comunității musulmane din Mangalia. ,,Geamia Esmahan Sultan din Mangalia este cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România. Poartă numele fiicei sultanului Selim al II-lea, ctitorul moscheii și …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online