Prima etapă a Campionatului Național de Volei Feminin, Cadete șiJunioare, a avut loc, în acest sfârșit de săptămână, la Sala SporturilorNăvodari. Cele mai bune 15 voleibaliste antrenate de prof. PerervaRobert (secondat de Dragă Georgiana și Pavel Mirabela) au întâlnitsportivele de la CSA Axiopolis Cernavodă și de la CS Laguna Constanța.Alte …
Mai mult »O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Constanța
Primăria Municipiului Constanța va înființa în această săptămână o trecere pentru pietoni la intersecția străzii Nicolae Iorga cu strada Ion Lahovari. Măsura a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cei care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – …
Mai mult »Ce cursă! A încurcat traseul la înot, dar tot a câștigat Hero Mamaia!
Italianca Alessia Alora a câștigat proba feminină de sprint și ar putea concura în viitor pentru România. Ajuns la vârsta obținerii buletinului, 14 ani, Hero Romania, cea mai importantă cursă de triatlon din Estul Europei, a fost și anul acesta un succes. 600 de sportivi au luat startul la această …
Mai mult »25 de copii au venit pe lume la Constanța grație programului INFANT demarat de municipalitate!
În 2020 și 2021, au fost decontate 126 de proceduri de fertilizare in vitro din care au rezultat 36 de sarcini și s-au născut 25 de copii. Anul acesta, încă 30 de cereri au fost depuse de constănțeni în cadrul programului INFANT. 18 au fost aprobate și tinerii au …
Mai mult »Expoziția Book Impact – Cartea Dobrogeană
Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, vă invită marți, 27 septembrie 2022, ora 13.00 la vernisajul expoziției itinerante de carte din cadrul Proiectului cultural Book Impact – Cartea Dobrogeană. Proiectul se desfășoară sub egida Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și își propune promovarea …
Mai mult »Năvodari: Exproprieri 2022
Proiect extindere cimitir – 1 Proiect extindere cimitir – 2 Proiect Extindere Cimitir – 3 Proiect extindere cimitir – 4 Proiect Extindere Cimitir – 5 Proiect extindere cimitir – 6 Proiect extindere cimitir – 7 Proiect extindere cimitir – 8
Mai mult »Atenționare de călătorie Republica Portugheză – Precipitații abundente și vijelii în Arhipelagul Azore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Portugheză că Institutul pentru Mare și Atmosferă (IPMA) a emis o prognoză meteorologică de fenomene extreme pentru Regiunea Autonomă Azore, declanșate de trecerea prin arhipelag a furtunii tropicale „Gaston”. Se vor înregistra ploi abundente …
Mai mult »Acțiuni ale polițiștilor constănțeni
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii abaterilor la regimul rutier, precum și a faptelor antisociale. În urma activităților, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.400 de lei, dintre care 9 la O.U.G. 195/2002 …
Mai mult »Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un autoturism pe strada Pescarilor din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 29 …
Mai mult »A început asfaltarea străzilor din cartierul Veterani
Echipele Confort Urban lucrează la reamenajarea zonei carosabile pe strada Veteranilor. Lucrările sunt incluse în programul de investiții în modernizarea tramei stradale. Se intervine cu utilaje pentru asfaltare, după ce, în prealabil, s-a lucrat la consolidarea infrastructurii terenului. În perioada următoare, se va asfalta carosabilul și pe străzile Mareșal Alexandru …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online