Polițiștii din Constanța au pus în aplicare, pe 16 februarie, mai multe mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, în cadrul unor acțiuni pentru depistarea persoanelor urmărite. În Mangalia, oamenii legii au identificat patru bărbați, cu vârste între 22 și 32 de ani, condamnați de Tribunalul Constanța la câte …
Mai mult »Serată dansantă pentru senioare, organizată la Năvodari de Ziua Femeii
Primăria Orașului Năvodari, prin Centrul de Zi pentru Persoane în Vârstă din cadrul Direcției de Asistență Socială, organizează o serată dansantă dedicată senioarelor din comunitate, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul va avea loc joi, 5 martie, în intervalul 17:00–20:00, la Cantina de Ajutor Social din oraș. Înscrierile încep …
Mai mult »Zeci de amenzi aplicate de polițiștii din Medgidia pentru viteză
Polițiștii din Medgidia au desfășurat, pe 16 februarie, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de incidente în trafic, cu accent pe respectarea regimului legal de viteză. În cadrul controalelor, oamenii legii au oprit pentru verificări 95 de autovehicule. În urma activităților, au fost aplicate 64 …
Mai mult »Acțiuni ale polițiștilor din Cernavodă: amenzi, permis suspendat și documente retrase
Polițiștii din Cernavodă au desfășurat, pe 16 februarie, mai multe acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere și menținerea ordinii publice în zonă. În cadrul unei acțiuni dedicate verificării purtării centurii de siguranță, oamenii legii au oprit pentru control 70 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în …
Mai mult »Doi șoferi depistați în trafic cu probleme legale, în Constanța
Polițiștii din județul Constanța au depistat, pe 16 februarie, doi bărbați care au încălcat legislația rutieră în urma unor controale desfășurate în trafic. În jurul orei 19.25, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat de 37 de ani care conducea un autoturism pe DJ 222, în …
Mai mult »Atenționări meteo pentru Dobrogea: precipitații însemnate cantitativ, ninsori viscolite și intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări meteorologice cod galben pentru regiunea Dobrogea, valabile în perioada 17–18 februarie, ce vizează precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și ninsori viscolite.Până mâine, la ora 12:00, este în vigoare un cod galben de precipitații însemnate cantitativ, strat de …
Mai mult »ATENȚIONARE PRIVIND CONDIȚIILE METEO ȘI TRANZITAREA FRONTIEREI
Poliția de Frontieră Română informează că, potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada de 17–19 februarie, sunt prognozate fenomene meteorologice severe (ninsori, viscol, polei, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă), care pot afecta traficul în zona de frontieră. În acest context, atragem atenția asupra punctelor de trecere …
Mai mult »Constanța, sub cod galben de ploi, ninsori și intensificări ale vântului!
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă în perioada 17 februarie, ora 10:00-18 februarie, ora 14:00. În intervalul menționat, în Dobrogea vor fi precipitații însemnate cantitativ. Ziua vor fi mai ales ploi, iar noaptea vor predomina ninsorile. Se vor acumula cantități de precipitații de 25…30 l/mp. Vântul va avea intensificări cu …
Mai mult »Bărbat plasat sub control judiciar după ce a condus cu permisul suspendat, la Constanța
Un bărbat a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a fost prins conducând un autoturism în timp ce avea dreptul de a conduce suspendat, potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Măsura a fost dispusă de procuror la data de 13 …
Mai mult »Lingouri de aur în greutate totală de 400 de grame, ascunse și nedeclarate la controlul de frontieră
În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat, la controlul de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița, au fost descoperite, nedeclarate și ascunse aupra unui cetățean britanic, patru lingouri de aur, în greutate totală de 400 de grame. În data de 15 februarie …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online