La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră Constanța, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza municipiului. Scopul activității a fost identificarea conducătorilor auto care circulă cu autovehicule neconforme din punct de …
Mai mult »FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%
Începând de ieri, 10 octombrie, pânã vineri, 17 octombrie, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul bãncilor partenere: BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercialã Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit și …
Mai mult »Teatrul de stat și Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța -Sprijin financiar de la Ministerul Dezvoltării
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de peste 168 milioane de lei pentru 74 de instituții publice de spectacole care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a …
Mai mult »Spectacol de magie pentru copiii din Năvodari, joi, 9 octombrie 2025
Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială, invită toți copiii joi, 9 octombrie 2025, la Cantina de Ajutor Social, începând cu ora 12:30, la un spectacol de magie susținut de magicianul Ciprian Morți. Momentul artistic va începe la ora 13:00, va dura 45 de minute și promite să ofere copiilor …
Mai mult »Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul ISU “Dobrogea” privind recrutarea candidaților pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța privind recrutarea candidaților pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești, sesiunea septembrie – decembrie 2025. Tinerii care își doresc o carieră militară și vor să devină parte din echipa pompierilor salvatori …
Mai mult »FC Botoșani, noul lider al Superligii după victoria cu UTA Arad
FC Botoșani a urcat pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci al etapei a 12-a. Gazdele au deschis scorul rapid, prin Zoran Mitrov (min. 3 – penalty), după un fault …
Mai mult »Zeci de amenzi și permise reținute în urma controalelor polițiștilor constănțeni
Polițiștii constănțeni au desfășurat, la data de 4 octombrie a.c., mai multe acțiuni de control în localitățile Agigea, Cumpăna, Mangalia, Murfatlar și Hârșova, pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere. În total, au fost legitimate peste 270 de persoane și controlate peste 180 de autovehicule. Au fost aplicate zeci …
Mai mult »Acțiune a polițiștilor rutieri în Portul Constanța: peste 40 de sancțiuni aplicate
La data de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în Portul Constanța. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33.000 de lei. Cele mai frecvente abateri …
Mai mult »Cod galben și cod portocaliu de vânt în Dobrogea și pe litoralul Constanței
Meteorologii au emis avertizări de vreme severă pentru intervalul 2 octombrie, ora 10:00 – 3 octombrie, ora 10:00. COD GALBEN – Vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei și sudul Moldovei, unde rafalele vor atinge viteze de 50 – 70 km/h. COD PORTOCALIU – În zona de litoral …
Mai mult »Mini-festival de handbal pentru copii organizat de Universitatea Ovidius din Constanța în cadrul proiectului „Handball International Education Project”
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, un mini-festival de promovare a sportului în echipă în rândul tinerelor generații, desfășurat în cadrul proiectului „Handball International Education Project” (HIEP), finanțat prin Programul european Erasmus Plus. Evenimentul a fost organizat …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online