Acesta va urca, în premieră mondială pentru un festival de muzică, pe scena principală a festivalului joi, 6 august Sadhguru, unul dintre cei mai cunoscuți maeștri yoghini ai lumii și autor de bestseller New York Times, va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD pe 6 august, unde se va adresa …
Mai mult »Incendiu de proporții la Oltina! Zeci de hectare de grâu și vegetație, mistuite de flăcări
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Oltina. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 25 de hectare, existând riscul extinderii flăcărilor. În urma intervenției, incendiul a fost lichidat. Flăcările au distrus aproximativ 18 hectare …
Mai mult »Trei bărbați condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă
Polițiștii din județul Constanța au pus în executare, la data de 16 iulie, trei mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, emise de instanțele de judecată. Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, identificat de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa, a fost încarcerat după …
Mai mult »Începe Electric Castle 2026, ediția care îi aduce pe aceeași scenă pe Teddy Swims, The Cure, twenty one pilots, Chase and Status și Wet Leg
Electric Castle (EC) 2026 începe, astăzi, iar cea de-a 12-a ediție a festivalului se anunță spectaculoasă în line up și experiențe pregătite de organizatori. Aproape 21.000 de participanți au ales să nu mai aștepte deschiderea „oficială” și au petrecut deja o primă noapte în campingul festivalului. Sleepover Party a fost, …
Mai mult »ANIMAL X SE REUNEȘTE PE MAINSTAGE-UL UNTOLD. TRUPA FENOMEN REVINE ÎN FORMULA CARE A SCRIS ISTORIE
Una dintre cele mai așteptate reuniuni din muzica românească va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Animal X, trupa fenomen care a definit adolescența unei întregi generații, revine în fața publicului cu un show special, prezentat în premieră pe main stage-ul UNTOLD. La cea de-a unsprezecea ediție …
Mai mult »Constanța își păstrează ritmul verii!
În acest sfârșit de săptămână, „Ritmul Verii” aduce din nou muzica și spectacolele în cele mai îndrăgite locuri din Constanța. Două seri, patru evenimente și multe motive de a ieși la plimbare, alături de familie și prieteni. Fie că preferați eleganța muzicii de cameră, farmecul unui recital acustic sau spectacolele …
Mai mult »APIA începe controalele din Campania 2026! Peste 14.800 de fermieri au fost selectați pentru verificări
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a extras eșantionul de control aferent Campaniei 2026, urmând ca 14.802 fermieri din întreaga țară să fie verificați în perioada următoare. Potrivit instituției, inspectorii APIA vor verifica respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice …
Mai mult »Alertă alimentară! Lidl retrage un lot de înghețată Gelatelli din cauza riscului de reacții alergice
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la comercializare a unui lot de înghețată Gelatelli vândut în magazinele Lidl, după ce s-a constatat că produsul poate conține nuci caju, un alergen care nu poate fi exclus. Este vorba despre produsul „Gelatelli – Înghețată pe …
Mai mult »Scandal în silvicultură: Sindicaliștii acuză Garda Forestieră că obligă pădurarii să plătească din buzunar pagube provocate de hoții de lemne
Federația Sindicatelor din Silvicultură – Silva acuză Garda Forestieră Națională că interpretează greșit prevederile noului Cod silvic și obligă, în mod nejustificat, personalul silvic să suporte din propriile venituri pagube produse în fondul forestier, inclusiv în cazuri generate de infracțiuni silvice. Potrivit unui comunicat transmis marți, organizația sindicală a sesizat …
Mai mult »Alertă la Constanța! CFR acuză o tentativă de sabotaj feroviar după descoperirea unui obiect pe calea ferată
Un incident grav, calificat de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA drept o tentativă de sabotaj feroviar, a avut loc marți după-amiază în zona Stației CF Constanța, afectând temporar circulația trenurilor. Potrivit CFR SA, la ora 14:10, mecanicul trenului R 8819, operat de CFR Călători, a observat o marcă …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online