Polițiștii din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani care a condus un autoturism pe Șoseaua Națională din orașul Ovidiu, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru perioada în curs. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că măsura suspendării permisului de …
Mai mult »Tribunalul Constanța: peste 27.000 de dosare în 2025, eficiență ridicată în soluționarea cauzelor
Tribunalul Constanța a prezentat, vineri, 6 februarie 2026, bilanțul activității desfășurate în anul 2025. Potrivit datelor oficiale, instanța a avut pe rol un total de 27.089 de dosare, ocupând locul al doilea la nivel național, după Tribunalul București. Comparativ cu anul 2024, volumul de activitate a înregistrat o scădere de …
Mai mult »Cetățeni străini depistaţi ascunși într-un camion ce transporta bariere metalice de către polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în cadrul unei acțiuni tip BLITZ, doi cetățeni străini ascunși într-un ansamblu rutier care transporta bariere metalice. În data de 02.02.2026, în jurul orei 19:45, în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale …
Mai mult »Polițiștii de frontieră giurgiuveni au refuzat mita și au sesizat ofițerii anticorupție
În urma unei sesizări formulate de către un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, efectuează cercetări cu privire la infracțiunea de dare de mită, săvârșită de un cetățean …
Mai mult »Acțiune a polițiștilor din Cogealac pentru prevenirea violenței și menținerea ordinii publice
La data de 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune având ca scop prevenirea faptelor comise cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 80 de persoane și verificate 72 de autovehicule. …
Mai mult »Acțiune a polițiștilor din Cernavodă pentru prevenirea violenței și menținerea ordinii publice
La data de 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Cernavodă au desfășurat o acțiune având ca scop prevenirea faptelor comise cu violență și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. În cadrul activităților, au fost legitimate 124 de persoane și verificate 84 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, …
Mai mult »Tigări în valoare de peste 76.000 lei, scoase din circuitul ilegal în urma acțiunilor tip Bliz pe drumurile dinspre Bulagria
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor acțiuni de tip BLITZ, în mai multe mijloace de transport, aproximativ 76.200 de țigarete pe care șoferii încercau să le introducă în țară fără a deține documente legale. În perioada 26-31 ianuarie a.c., la diferite …
Mai mult »Acțiune de control privind paza obiectivelor, desfășurată în municipiul Constanța
În noaptea de 30/31 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliția municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care societățile comerciale respectă prevederile Legii nr. 333/2002 și ale H.G. nr. 301/2012, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. În …
Mai mult »Bărbat urmărit național, depistat și încarcerat la Medgidia
La data de 30 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliția Municipiului Medgidia au identificat un bărbat de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Persoana în …
Mai mult »Acțiune pentru siguranță rutieră în municipiul Constanța
La data de 30 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliția Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu reprezentanți ai Registrul Auto Român, au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, vizând depistarea conducătorilor auto care circulă pe drumurile publice cu autovehicule ce nu corespund din …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online