Echipele Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe litoral, o tentativă clară de ocupare și amenajare ilegală a două sectoare de plajă din zona Năvodari. Potrivit autorităților, două societăți comerciale încercau să amenajeze plaja fără a deține contracte de închiriere valabile, așa cum prevede …
Mai mult »Bărbat reținut pentru furturi din mașini și profanări de morminte la Medgidia. Doi minori, implicați în dosar
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat în vârstă de 47 de ani, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. Ancheta vizează 10 dosare penale, deschise în urma unor furturi sesizate în …
Mai mult »Urmăriți internațional, aduși în țară de polițiști
La data de 8 aprilie 2026, Poliția Română a adus în țară 6 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 52 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de …
Mai mult »URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARĂ DE POLIȚIȘTI
La data de 7 aprilie 2026, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă. Astfel, a fost adus în țară un bărbat, de 54 de ani, din Hunedoara, urmărit internațional …
Mai mult »Alte mii de bunuri contrafăcute, de peste 1,6 milioane de lei, confiscate de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit și confiscat peste 6.000 de articole suspecte de a fi contrafăcute, în urma unor acțiuni de tip BLITZ desfășurate în perioada 7–8 aprilie. Controalele au avut loc pe principalele rute de acces în țară, vizând mijloace …
Mai mult »Doi tineri reținuți la Hârșova după ce au intrat în curtea unui bărbat și l-au agresat
Doi bărbați, în vârstă de 21 și 26 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliția orașului Hârșova, fiind suspectați de comiterea infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și loviri sau alte violențe. Incidentul a avut loc în seara zilei de 6 aprilie, în localitatea Gârliciu, unde polițiștii …
Mai mult »Bărbat reținut pentru tâlhărie la Tuzla, după ce a amenințat o femeie de 73 de ani
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliția municipiului Mangalia, fiind suspectat de comiterea unei tâlhării în localitatea Tuzla. Incidentul a avut loc în data de 6 aprilie, în jurul orei 12:30, pe strada Biruinței, unde polițiștii au fost sesizați prin apel la Serviciul …
Mai mult »Mașini de lux de peste 1,2 milioane de euro, ridicate de polițiști într-un dosar de fraudă vamală
Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, a desfășurat, la începutul lunii aprilie, o amplă acțiune într-un dosar ce vizează fraude vamale și spălare de bani. Sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, au fost …
Mai mult »22 de percheziții în Constanța într-un dosar de braconaj, furt și tăinuire
Polițiștii Serviciului Siguranță Transporturi Constanța au pus în aplicare, la data de 3 aprilie, 22 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de braconaj, furt și tăinuire. Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova și a vizat …
Mai mult »Bărbat de 52 de ani, reținut pentru distrugerea mai multor autoturisme în Constanța
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat de 52 de ani, suspectat de comiterea mai multor fapte de distrugere, investigate în patru dosare penale. Cazul a ieșit la iveală în seara de 31 martie, în jurul …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online