În perioada 08-10 iulie 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea împreună cu celălalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului de consum și trafic de droguri, au acționat pe raza municipiului Tulcea, în vederea prevenirii și combaterii acestor fapte. Scopul acțiunilor constă în reducerea impactului …
Mai mult »Rebada – câinele de nota 10 al jandarmeriei constanţene şi instructorul său ies la pensie
În aceste zile, ne desparţim de ,,colega” noastra patrupedă, Rebada, unul dintre cei mai buni câini de serviciu pe care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanta i-a avut de-a lungul timpului. Împreună cu instructorul său plutonier adjutant şef Anefi Sunai au format timp de aproape 9 ani un cuplu …
Mai mult »Mandate puse în aplicare de polițiști
Polițiști din cadrul Postului de Poliție comunal Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 3 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor. Persoana în …
Mai mult »ACȚIUNE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRANSPORTULUI ILEGAL DE DEȘEURI
În perioada 27 iunie – 2 iulie a.c., polițiști rutieri, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au acționat pentru verificarea legalității activităților de transport de deșeuri provenite din construcții, feroase, neferoase, haine uzate, anvelope uzate și vehicule scoase din uz, fiind verificate 1.515 autovehicule și aplicate 521 …
Mai mult »Percheziții la persoane bănuite de furt calificat
Urmare a cercetărilor în 4 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat 2 bărbați, de 34, respectiv 40 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, cei în cauză …
Mai mult »Murfatlar: Mandat pus în aplicare de polițiști
Polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Călărași a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 4 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis …
Mai mult »Depistaţi de jandarmi în timp ce comercializau produse „de firmă” în Eforie
Ieri, 06 iulie, jandarmii constănţeni au depistat o persoană care oferea spre comercializare articole de îmbrăcăminte ,,la preţ avantajos”, într-un magazin din stațiunea Eforie. Întrucât articolele vestimentare inscriptionate cu numele unor mărci cunoscute erau vândute la preţuri mici , jandarmii s-au autosesizat, existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare …
Mai mult »Doi tineri surprinși de jandarmi în timp ce-și confecționau țigări din produse susceptibile de a avea efecte psihoactive
Aseară, în jurul orei 01.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, aflați în serviciul de patrulare în municipiul Tulcea, au observat doi tineri cu vârste de 23, respectiv 29 de ani, care se aflau într-un autoturism, încercând să mărunțească o substanță de culoare închisă și să ruleze o …
Mai mult »PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE PRODUCEREA DE PRODUSE ACCIZABILE ÎN AFARA UNUI ANTREPOZIT FISCAL
Ieri, 29 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au efectuat 38 de percheziții domiciliare, în județele Prahova, Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Maramureș, Neamț, Olt, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea, dar și în municipiul București, la locuințele unor persoane bănuite de …
Mai mult »Șoferul unui microbuz arestat preventiv pentru trafic de migranți
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat, la intrarea în ţară, într-un microbuz, condus de un cetăţean român, cincisprezece cetăţeni sirieni, care încercau să treacă ilegal frontiera în țara noastă. Aceștia intenționau să ajungă în Olanda și Germania. La data de 23.06.2022, în jurul …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online