Deputatul Varol Amet a participat la cea de-a 152-a sesiune a Adunării Uniunii Interparlamentare (UIP), desfășurată la Istanbul, un eveniment major pentru cooperarea parlamentară internațională. Acesta a făcut parte din delegația României, condusă de senatorul Stan Ioan, care a participat la lucrările adunării în perioada 14–19 aprilie. În cadrul acestei …
Mai mult »Persoane arestate preventiv în dosarul de braconaj piscicol instrumentat de polițiștii de frontieră
În continuarea cercetărilor desfășurate de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în dosarul privind infracțiuni la regimul braconajului piscicol, au fost dispuse măsuri preventive față de patru persoane implicate în activitățile ilegale documentate în urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județele Constanța, Ialomița și Tulcea. Astfel, la data de …
Mai mult »Peste o tonă de tutun vrac descoperită de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare, peste o tonă de tutun vrac neprelucrat, transportat fără respectarea prevederilor legale. În data de 17.04.2025, în jurul orei 05:50, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de …
Mai mult »ANAF avertizează: continuă apelurile telefonice frauduloase în numele inspectorilor Antifraudă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra continuării tentativelor de înșelăciune prin apeluri telefonice de tip vishing, în care persoane necunoscute se dau drept inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală și încearcă să obțină date personale sau bancare de la cetățeni. Potrivit instituției, pentru a părea credibili, escrocii folosesc …
Mai mult »Constanța, sub cod galben de intensificări ale vântului!
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă în perioada 18 aprilie, ora 09:00- 18 aprilie, ora 20:00. Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Dobrogea, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h.Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a …
Mai mult »Velierul Nava-școală Mircea a plecat spre New York pentru a marca 250 de ani de la fondarea Statele Unite
Nava-școală a României, velierul Nava-școală Mircea, a plecat joi din Portul Constanța într-un marș internațional de instrucție, urmând să se alăture unei flotile de veliere în portul New York, cu ocazia celebrării a 250 de ani de la fondarea Statele Unite. Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, evenimentul va reuni …
Mai mult »Federația Română de Fotbal modifică regulamentul Cupei României: fiecare echipă va juca acasă în faza grupelor
Comitetul Executiv al Federația Română de Fotbal (FRF) a decis modificarea regulamentului de desfășurare al Cupei României, astfel încât fiecare echipă participantă să dispute cel puțin un meci pe teren propriu în faza grupelor. Anunțul a fost făcut joi de președintele FRF, Răzvan Burleanu, care a precizat că schimbarea vine …
Mai mult »Bunuri contrafăcute, în valoare de aproximativ un milion de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni împreună cu reprezentanți ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună și reprezentanții Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanța 2.700 de căști pentru telefon și peste 190 de jucării în valoare de peste 970.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. În …
Mai mult »4 dosare penale pentru șoferi prinși băuți la volan, în urma controalelor polițiștilor din Constanța
În perioada 10–14 aprilie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive. În cadrul controalelor, oamenii legii au efectuat peste 1.000 de testări cu aparatul etilotest și au reținut 18 permise de …
Mai mult »Polițiștii de frontieră au salvat cinci sturioni prinși în plase ilegale, în Marea Neagră
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Marea Neagră mai multe plase de pescuit abandonate, în lungime totală de peste 750 de metri, în care erau capturați cinci sturioni. În data de 14.04.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online