Studiul de faţă a fost realizat de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Oraşului Năvodari. Scopul studiului a fost acela de a identifica unele nevoi din comunitatea năvodăreană, cât şi dacă aceasta cunoaşte serviciile sociale acordate pe plan local şi cum se vede implicată în problematica socială locală. Chestionarul …
Mai mult »Proiectul “Efort Comun pentru un viitor mai bun” continuă și în 2022
Animal Society a încheiat prima campanie de sterilizare gratuită din 2022 – iată rezultatele ! În perioada 10 ianuarie – 04 februarie 2022, s-a desfășurat prima campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună din municipiul Constanța. Campania face parte din proiectul Efort comun pentru un viitor …
Mai mult »Razie desfășurată de Poliția municipiului Mangalia
La data de 5 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei …
Mai mult »Bicicliștii, în atenția polițiștilor rutieri
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța și cei ai Biroului Rutier Constanța au desfășurat activități în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliștii. În urma activităților, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de …
Mai mult »ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE PRIN METODA „ACCIDENTUL – VARIANTA COVID 19”
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități de informare și avertizează cetățenii să își ia măsuri de prevenire, astfel încât să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda accidentul – varianta COVID-19. La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 2 …
Mai mult »Circulația rutieră va fi reorganizată în zona centrală a municipiului Constanța
Problema mobilității și a fluidizării circulației la nivelul zonelor rezidențiale au constituit subiectul întrunirii coordonate de viceprimarul municipiului Constanța, domnul Ionuț Rusu. La întâlnire au participat experți în sistematizare rutieră și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ai Direcției Generale Poliția Locală Constanța: comisarul șef Marius Ghiță, adjunctul …
Mai mult »2 februarie, Ziua Internațională a Cititului Împreună. Zi de poveste pentru seniorii de la Centrul de Zi din Năvodari
Seniorii de la Centrul de Zi pentru Persoane în Vârstă din cadrul Direcției Asistență Socială au petrecut ‘o zi de poveste’ alături de echipa Casei de Cultură și Bibliotecii ”Pontus Euxinus” Năvodari, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună. După un tur printre rafturile Bibliotecii ”Pontus Euxinus” Năvodari, seniorii s-au …
Mai mult »Constanța: Rezervarea locului de parcare cu bidoane, găleți sau alte obiecte este ilegală!
Sunt cetățeni care încearcă să pună stăpânire pe un loc de parcare, deși nu au autorizație în acest sens, prin blocarea acestuia cu diferite obiecte: bidoane, lădițe, cadre metalice sau de beton. Cei care recurg la acest gest trebuie să știe că ocuparea domeniului public cu diverse obiecte pentru semnalizarea …
Mai mult »NAVODARI: Începând de azi, 1.02.2022, pe strada Constanței demarează lucrările privind reabilitarea rețelei de canalizare, desfășurate de RAJA
Începând de azi, 1.02.2022, pe strada Constanței demarează lucrările privind reabilitarea rețelei de canalizare, desfășurate de RAJA în cadrul unui program cu finanțare europeană. Lucrările încep din zona Lidl, pe partea dreaptă sensul de mers spre centrul orașului.Traficul rutier în zonă se va desfășura cu dificultate! Rugăm conducătorii auto să …
Mai mult »Brandul BUCOVINA susține Echipa Națională de Fotbal a României
Federația Română de Fotbal și Maspex Romania au decis să extindă parteneriatul. Ca urmare a noului angajament, Bucovina devine sponsor oficial al Echipei Naționale de Fotbal. Colaborarea dintre Maspex și FRF a început în 2016, iar din 2019, Bucovina a devenit apa oficială a tricolorilor, însă prin acest nou parteneriat …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online