
Duminică, 27 iulie, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi, a participat la deschiderea oficială a Taberei Exploratorilor „Nisim”, organizată la Crasna Vişeului, Maramureş, pentru al doilea an consecutiv, de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, cu sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România.
În cadrul evenimentului, la care au participat peste 200 de tineri, inclusiv etnici ucraineni, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România a apreciat prezenţa numeroasă, reamintindu-şi, cu emoţie şi nostalgie, vremurile în care lua parte la astfel de tabere.

În contextul noutăţilor, evoluţiilor şi ineditului ediţiei din acest an, Nicolae-Miroslav Petreţchi a menţionat, cu bucurie, prezenţa fiului său, în mijlocul copiilor din Crasna Vişeului, şi a mulţumit organizatorilor pentru realegerea judeţului Maramureş ca loc de desfăşurare a taberei.
Deputatul UUR şi-a exprimat, de altfel, convingerea că frumuseţea locurilor şi căldura oamenilor au fost elemente determinante în acest sens, precum şi speranţa sinceră că astfel de tabere vor continua să fie organizate în aceste locuri minunate, unde trăieşte compact şi comunitatea ucraineană.
În opinia sa, aceste tabere demonstrează, o dată în plus, unicitatea statului român, unde oamenii pot convieţui în linişte, pace şi armonie, indiferent de religie sau etnie, împărtăşindu-şi unii altora bogata moştenire culturală. “Această deschidere contribuie la îmbogăţirea patrimoniului cultural naţional, european şi internaţional”, a subliniat Nicolae-Miroslav Petreţchi.
Deputatul UUR şi-a exprimat, totodată, încrederea că numeroasele activităţi, care se vor derula săptămâna următoare, îi vor apropia şi mai mult pe tineri, ajutându-i să lege noi prietenii. În încheierea discursului său, Nicolae-Miroslav Petreţchi a reiterat sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România pentru toate cultele religioase din care fac parte etnicii ucraineni şi a adresat mulţumiri pentru implicarea deosebită a reprezentanţilor organizaţiei locale Crasna Vişeului a Uniunii Ucrainenilor din România, preşedintelui Gheorghe Mocernac şi trezorierului Liviu Gava, în organizarea taberei, subliniind faptul că astfel de evenimente pot fi realizate numai cu ajutorul lui Dumnezeu, prin dăruirea unor oameni deosebiţi.
Evenimentul de la Crasna Vişeului este rezultatul bunei colaborări dintre UUR şi Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, colaborare consolidată prin semnarea unui protocol de colaborare între cele două instituţii, în luna octombrie a anului trecut.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
