Tipareste acest articol
Home / Stiri / Cererea de aur a explodat în perioadele de criză. Românii preferă lingourile grele

Cererea de aur a explodat în perioadele de criză. Românii preferă lingourile grele

Cererea de aur a înregistrat creșteri semnificative în contextul declanșării unor conflicte majore, potrivit datelor furnizate de Tavex România. În martie 2022, imediat după invazia Rusiei în Ucraina, cererea a crescut cu 25% față de luna februarie. Un alt salt important a fost observat în octombrie 2023, când cererea a urcat cu 47% comparativ cu septembrie, pe fondul atacului Hamas asupra Israelului.

Aurul rămâne un activ de refugiu în fața incertitudinilor economice și geopolitice, iar românii nu fac excepție. Investitorii autohtoni caută siguranță în metalul prețios, optând în special pentru lingouri de 50 sau 100 de grame, considerate mai eficiente pentru protejarea averii.

„Prin evenimente economice înțelegem orice știre sau tendință care are un impact direct asupra economiei reale. (…) Prețul aurului tinde să crească atunci când atât evenimentele economice, cât și cele geopolitice sunt de rău augur”, a declarat Victor Dima, Managerul Departamentului de Trezorerie al Tavex România, pentru Economica.net.

În ceea ce privește preferințele de achiziție, lingourile domină piața, fiind alese mai des decât monedele de aur. Acestea sunt livrate în ambalaje speciale, care servesc și ca certificat de autenticitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *