Tipareste acest articol
Home / Stiri / Rețea de proxenetism destructurată la Constanța! Șase bărbați acuzați că exploatau tinere prin metoda „Loverboy”, în România și Germania

Rețea de proxenetism destructurată la Constanța! Șase bărbați acuzați că exploatau tinere prin metoda „Loverboy”, în România și Germania

Șase bărbați sunt acuzați de proxenetism în formă continuată, după ce ar fi exploatat mai multe tinere prin metoda „Loverboy” sau prin amenințări cu violența. Activitățile s-ar fi desfășurat în mai multe localități din România, inclusiv Constanța și Eforie, dar și în Germania.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, faptele ar fi fost comise în perioada ianuarie 2025 – octombrie 2026.

Anchetatorii susțin că suspecții ar fi profitat de relațiile de concubinaj și de atașamentul emoțional al victimelor pentru a le determina să practice prostituția. În unele cazuri, aceștia ar fi recurs la amenințări cu acte de violență.

Pentru desfășurarea activităților, inculpații ar fi închiriat apartamente în regim hotelier, ar fi promovat servicii sexuale pe internet și ar fi asigurat transportul, cazarea, supravegherea și protecția femeilor.

Banii obținuți din prostituție ar fi ajuns în mod constant la cei șase inculpați, care ar fi realizat astfel câștiguri importante.

La data de 6 noiembrie 2026, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva celor șase bărbați, reținuți anterior pentru 24 de ore.

Parchetul a solicitat arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, propunerea fiind înaintată Judecătoriei Constanța.

Cercetările continuă, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *