Rămășițe umane foarte deteriorate au fost descoperite la bordul navei-cisternă lovite de o dronă pe 15 octombrie, la aproximativ 24 de kilometri sud-est de gura de vărsare a Dunării la Sulina. Descoperirea a fost făcută într-un șantier naval din Varna, unde nava fusese adusă pentru reparații, a anunțat sâmbătă parchetul bulgar.
Potrivit procurorilor din Varna, rămășițele au fost găsite în timpul operațiunilor de degajare de la bordul navei, iar pentru identificarea victimelor au fost dispuse teste ADN.
Starea în care se află rămășițele nu permite stabilirea cu certitudine a numărului de cadavre. O sursă din cadrul forțelor de ordine bulgare a precizat, pentru AFP, că este vorba „foarte probabil” de șase persoane.
Comunicatul parchetului nu menționează numele navei, însă arată că aceasta arbora pavilionul San Marino, ceea ce corespunde navei Wine Trader, o navă-cisternă pentru produse chimice. După atacul din largul Sulinei, șapte dintre cei 12 membri ai echipajului au fost dați dispăruți, iar ceilalți cinci au fost salvați.
Nava a ajuns în portul bulgar la începutul lunii noiembrie. O anchetă privind incidentul se desfășoară și în România.
De la începutul lunii octombrie, cel puțin nouă nave comerciale au fost lovite de drone în largul coastelor românești și bulgărești ale Mării Negre. În total, 34 de persoane au murit sau sunt date dispărute.
Anunțul procurorilor bulgari vine înaintea vizitei pe care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o va efectua în regiunea Mării Negre pe 9 și 10 noiembrie. Aceasta va fi luni la București, iar marți la Varna, unde se va întâlni cu premierul bulgar, Rumen Radev, și va vizita Academia Navală.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
