
Autoritățile trag un semnal de alarmă cu privire la o metodă de fraudă online cunoscută sub denumirea de „Schema 1800”, folosită în prezent de persoane care se dau drept reprezentanți ai firmelor de curierat, prin intermediul aplicației WhatsApp.
Cum acționează infractorii
Victimele sunt contactate prin mesaje în care li se solicită:
accesarea unui link suspect;
introducerea numărului de telefon;
comunicarea unui cod primit prin SMS, sub pretextul că este necesar pentru ridicarea unui colet.
În realitate, codul solicitat este codul de autentificare WhatsApp, iar furnizarea acestuia permite infractorilor să preia controlul asupra contului și să îl folosească ulterior pentru a înșela alte persoane.
Ce se întâmplă de fapt
Link-ul primit direcționează către o pagină falsă, care imită interfața WhatsApp sau a unei firme de curierat. Odată introduse datele, atacatorii se autentifică pe contul victimei.
Cum vă puteți pierde contul WhatsApp
Accesați link-ul fals;
Introduceți numărul de telefon;
Primiți SMS cu cod WhatsApp;
Introduceți codul pe site-ul fals;
Infractorii se autentifică în contul dvs.;
Pierdeți accesul la WhatsApp.
Cum vă puteți proteja
Activați autentificarea în doi pași (Settings → Account → Two-step verification);
Nu accesați link-uri din mesaje neașteptate;
Reprezentanții firmelor de curierat nu solicită niciodată coduri WhatsApp;
Verificați expeditorul doar prin aplicațiile oficiale.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
