Tipareste acest articol
Home / Comunitate / Atenție pe șoselele din Delta Dunării! Țestoasele au început migrația pentru depunerea ouălor

Atenție pe șoselele din Delta Dunării! Țestoasele au început migrația pentru depunerea ouălor

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării lansează un apel către șoferii care circulă în această perioadă prin județul Tulcea să manifeste prudență sporită, întrucât țestoasele au început migrația sezonieră către zonele de depunere a ouălor.

În lunile mai și iunie, cele două specii întâlnite în Dobrogea – țestoasa de apă și țestoasa de uscat dobrogeană – traversează frecvent drumurile din apropierea habitatelor lor naturale. Reprezentanții ARBDD atrag atenția că femelele aflate în migrație sunt esențiale pentru menținerea populațiilor locale și beneficiază de statut de specie protejată.

Instituția recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în zonele cunoscute pentru traversarea faunei, să fie atenți mai ales dimineața și seara și să evite oprirea sau parcarea în zonele cu vegetație joasă. În cazul în care observă o țestoasă pe carosabil, șoferii sunt îndemnați să o mute cu grijă în direcția în care se deplasează, fără a-i schimba traseul.

Printre sectoarele considerate cu risc ridicat se numără traseul Tulcea – Mahmudia – Murighiol – Plopu, zonă frecvent traversată de aceste reptile în perioada de reproducere.

Specialiștii atrag atenția că mortalitatea rutieră reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru fauna sălbatică din Dobrogea. Un studiu realizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării a identificat 652 de animale ucise pe 157,7 kilometri de drumuri județene, aparținând unui număr de 46 de specii. Rezultatele au stat la baza amenajării unor subtraversări speciale pentru protejarea faunei în anumite zone ale Deltei Dunării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *