Home / Justitie (page 102)

Justitie

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FURTURILOR DIN TRENURI

Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acţionat pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, din bagaje și de bagaje de la călători, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări …

Mai mult »

Jandarmii tulceni vor fi prezenți la toate manifestările cultural-artistice și religioase, prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în  municipiul și județul Tulcea, se vor desfășura mai multe evenimente publice, unde jandarmii tulceni vor fi prezenți pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii. Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului …

Mai mult »

VERIFICĂRI ÎN DOMENIUL DE EXPLOATARE ȘI COMERCIALIZARE DE AGREGATE MINERALE NATURALE

În perioada 27 – 29 iulie a.c., polițiști Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii I.P.J. Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat activități de verificare,  în domeniul de exploatare și comercializare de agregate minerale naturale, în județul Constanța. În urma activităților efectuate de către …

Mai mult »

Accesorii auto și jucării în valoare de 1,5 milioane lei dacă ar fi fost originale, depistate într-un container în Portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea, au descoperit în Portul Constanţa Sud, într-un container sosit din China, peste 18.600 jucării și accesorii auto, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. În …

Mai mult »

PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ÎNȘELĂCIUNE

La data de 27 iulie 2022, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Din cercetări a reieșit că o …

Mai mult »

Suspect de înşelăciune depistat de jandarmi

          Sâmbătă, 23.07.2022, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa aflat în misiune, a observat un bărbat în parcarea unui centru comercial din Mangalia, care a avea în mână un dosar şi un chitanţier, cerând bani de la persoanele din zonă.           La vederea patrulei de jandarmi, acesta …

Mai mult »

Ceasuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 7,8 milioane de euro, depistate în Portul Constanţa

Au mai fost depistate şi alte bunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la aproape 668.000 de euro. În total, poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali au identificat, în cursul zilei de ieri, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în valoare de aproximativ 8,4 milioane …

Mai mult »