Tipareste acest articol
Home / Stiri / Deputatul Amet Varol a participat joi, 9 noiembrie, la Conferința internațională cu tema „Ziua Limbii Ucrainene în România”

Deputatul Amet Varol a participat joi, 9 noiembrie, la Conferința internațională cu tema „Ziua Limbii Ucrainene în România”

Conferința internațională cu tema „Ziua Limbii Ucrainene în România, prilej de reflecție asupra provocărilor din regiune”, se desfășoară astăzi la București. Evenimentul, aflat la cea de-a a V-a ediţie, a început cu un scurt moment de rugăciune susținut de părintele vicar Vasile Colopelnic, Vicariatul Greco-Catolic Ucrainean din România.

În cuvântul de deschidere, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România , deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi, a evidenţiat faptul că celebrarea limbii materne este unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui popor. Orice popor poate să reconstruiască orice lucru material, dar nu poate reconstrui limba, dacă aceasta este pierdută, a spus preşedintele UUR.

În continuare, au luat cuvântul reprezentanți ai Președinției, Guvernului și Parlamentului României, Radei Supreme a Ucrainei, administrațiilor publice locale din România și Ucraina, Ambasadei Ucrainei în România, Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, mediilor academic și eclezial.

Prezent la eveniment Deputatul Amet Varol a declarat ” 9 noiembrie,  ziua limbii Ucrainiene in Romania este un prilej de reflectie asupra provocarilor geopolitice din regiunea noastra, Tătarii din România sunt alături de tatarii Crimeeni, sustin Ucraina! „

Conferinţa este structurată în cinci paneluri tematice care abordează subiecte de maximă importanţă în contextul amenințărilor la adresa păcii și securității în regiune, în special războiul nejustificat și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei. Evenimentul este organizat în contextul Zilei Limbii Ucrainene, instituită prin Legea nr. 213/2018, la inițiativa deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *