Tipareste acest articol
Home / Stiri / DOSAR PENAL PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE

DOSAR PENAL PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE

La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 03.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au fost sesizați, de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu privire la faptul că sunt în urmărirea unui autoturism al cărui conducător auto nu a oprit la semnal și care se deplasează pe D.N. 22 C, către municipiul Medgidia.

Polițiștii au pornit în sprijinul polițiștilor de frontieră, vehiculul fiind  interceptat în localitatea Satu Nou .

Conducătorul auto a fost legitimat, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 24 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *