
Un tânăr de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a provocat un accident rutier în orașul Năvodari, deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, accidentul s-a produs în seara zilei de 11 iulie, în jurul orei 19:30, pe strada Ciorcârliei din Năvodari. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 și au constatat că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, lovind două autoturisme parcate. În urma impactului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Verificările efectuate în bazele de date au arătat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Duminică, 12 iulie, acesta a fost prezentat procurorului de caz, iar instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
