
Farul Constanța regretă incidentul petrecut în timpul partidei cu Dinamo, când un obiect pirotehnic aruncat de suporterii fariști a ajuns într-un sector ocupat de fanii dinamoviști.
Clubul constănțean transmite că se delimitează ferm de astfel de acțiuni, care afectează imaginea echipei.
„Le mulțumim fanilor noștri pentru susținerea necondiționată arătată meci de meci, dar astfel de incidente nu fac bine nimănui și pot duce la accidente grave.
Ne cerem scuze persoanelor afectate și facem apel la responsabilitate pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete!”, a transmis Farul Constanța.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
