
O femeie în vârstă de 33 de ani și-a pierdut viața astăzi, după ce s-ar fi precipitat de pe podul Canalului Dunăre–Marea Neagră, din localitatea Medgidia.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au fost sesizați prin apel la 112 în jurul orei 12.40. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că sesizarea se confirmă.
Un echipaj medical intervenit la fața locului a constatat decesul victimei.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările și cauzele exacte ale producerii tragediei.
Autoritățile atrag atenția asupra impactului pe care prezentarea detaliată a unor astfel de cazuri îl poate avea asupra persoanelor vulnerabile și recomandă tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte. Totodată, persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale sunt încurajate să solicite sprijin specializat sau ajutor din partea apropiaților.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
