Tipareste acest articol
Home / Justitie / Furt de produse petroliere la Cernavodă

Furt de produse petroliere la Cernavodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetățean român care deținea cantitatea de 80 litri de produs petrolier, fără documente legale.

 La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat la km. flv. 300, în zona Podului Anghel Saligny, o persoană de sex masculin, care avea lângă acesta mai multe bidoane din plastic.

La controlul specific, lucrătorii noştri au stabilit că persoana în cauză, cetăţean român, în vârstă de 28 de ani, deţinea patru butoaie din plastic încărcate cu produs petrolier cu miros specific de motorină, pentru care nu a putut prezenta documente justificative.

În urma verificărilor, bărbatul, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, a declarat că a sustras cei 80 de litri de motorină de la o navă aflată pe Dunăre.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de produs petrolier şi efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *