
Hubul european de securitate la Marea Neagră va funcționa cu două sedii complementare, la Constanța și la Varna, în Bulgaria, a transmis deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe.
Anunțul vine după decizia Comisiei Europene, făcută publică luni, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de a acorda o finanțare de 50 de milioane de euro pentru hubul european de securitate maritimă. „Este o etapă necesară pentru a dovedi responsabilitatea comună prin investiții comune”, a scris Țoiu pe Facebook.
Centrul va avea atribuții în monitorizare, avertizare timpurie și protecția infrastructurii maritime critice, precum porturi, cabluri submarine, conducte, instalații offshore și rute de navigație, dar și în creșterea rezilienței în fața amenințărilor hibride și cibernetice.
Parlamentara a susținut că Marea Neagră este în prezent marea cu cel mai mare număr de marinari decedați în acest an, ceea ce afectează vieți omenești, siguranța investițiilor și prețul hranei. Ea a mai spus că un armistițiu la Marea Neagră, pentru energie și hrană, trebuie inclus în discuțiile dintre Ucraina și Rusia de la Abu Dhabi, mediate de SUA, cu participarea unei delegații europene.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
