Tipareste acest articol
Home / Justitie / Încărcătoare pentru arme letale și țigarete ascunse într-un autocar, descoperite de polițiștii de frontieră

Încărcătoare pentru arme letale și țigarete ascunse într-un autocar, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în cadrul unei acțiuni de tip BLITZ, într-un autocar care circula pe ruta Turcia – Germania, 25 de încărcătoare de pistol, fără muniție, precum și peste 9.000 de țigarete cu timbru fiscal de Georgia.

În data de 03 iunie a.c., în jurul orei 06.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentul Sprijin Operativ, au oprit pentru control, pe DN 5, un autocar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean georgian, în vârstă de 30 de ani.

În urma verificărilor efectuate asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit 25 de încărcătoare de pistol, goale, fără muniție, ascunse în compartimentul specific filtrului de aer, precum și 465 de pachete de țigări (9.300 de țigarete), cu timbru fiscal de Georgia, ascunse intr-un locaș din interiorul autocarului, sub scaunele pasagerilor, pentru care persoana în cauză nu deținea documente de proveniență.

Încărcătoarele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind armele letale, munițiile, mecanismele sau dispozitivele acestora ori funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept”.

Totodată, pentru deținerea țigaretelor în afara antrepozitului fiscal, a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform prevederilor legale, iar țigările au fost confiscate și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și asigurarea securității în spațiul Schengen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *