Tipareste acest articol
Home / 112 / Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța

La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 11.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția dintre străzile Baba Novac și Crinului, s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 25 de ani, respectiv 38 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul bărbatului de 25 de ani au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 06.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe șoseaua Mangaliei, s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați.

Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul unuia dintre ei, fiind 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 07.50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul unuia dintre ei au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *