Tipareste acest articol
Home / Stiri / Intervenții pentru combaterea insectelor în Constanța și Mamaia

Intervenții pentru combaterea insectelor în Constanța și Mamaia

 În această seară și mâine seară, echipele specializate vor continua acțiunile de dezinsecție în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia. Acțiunile se vor desfășura în parcuri, spații verzi, terenurile din jurul blocurilor de locuințe, precum și în spațiile deschise de pe aliniamentul stradal. Tratamentele vor fi realizate cu substanțe avizate de Ministerul Sănătății, eficiente împotriva insectelor zburătoare și târâtoare, având ca scop menținerea sub control a populației de insecte și reducerea disconfortului specific sezonului cald. Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție  necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele. Eficiența dezinsecției depinde și de implicarea cetățenilor. Facem, așadar, un apel către locuitori, asociațiile de proprietari/locatari, agenții economici și instituțiile publice să desfășoare acțiuni de dezinsecție în propriile spații – inclusiv în curți, subsoluri și dependințe – în paralel cu intervențiile municipalității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *