
Jandarmii tulceni au continuat activitățile preventiv-educative desfășurate în unitățile școlare din județul Tulcea.
Ieri, a fost rândul elevilor din clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Ion Luca Caragiale din municipiul Tulcea să primească vizita oamenilor legii.
În cadrul activităților preventiv-educative, au fost aduse în atenția elevilor teme care subliniază prevenirea violenței în mediul școlar, necesitatea adoptării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, informarea cu privire la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în rândul elevilor, dar și răspunderea juridică a minorilor. Accentul a fost pus pe necesitatea eliminării oricăror forme de violență și căutarea unor soluții cu care elevii se pot confrunta.
Elevii au oferit un feeed-back pozitiv și au fost încurajați să dialogheze în vederea soluționării problemelor cu care aceștia se confruntă, fiindu-le prezentate principalele fapte cu caracter antisocial ce pot fi comise în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare, dar și cauzele producerii acestora.
Activitățile s–au organizat cu scopul reducerii violenței în școli, a prevenirii unor comportamente antisociale ale copiilor, care pot fi săvârșite în școală sau în apropierea unităților școlare, dar a oferit elevilor și posibilitatea familiarizării cu misiunile specifice desfășurate de jandarmi.Astfel de activități vor continua și în alte unități școlare din municipiul și județul Tulcea.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
