
Polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști ai Poliției municipiului Mangalia și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au desfășurat acțiuni pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, în zona piețelor, târgurilor și a zonelor aglomerate din municipiul Mangalia.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare a populației asupra riscurilor la care se expun persoanele care procură și utilizează articole pirotehnice din categorii restricționate publicului larg.
Activitățile se subscriu campaniilor naționale „Sigur acasă” și „Sărbători în siguranță”.