
Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, va conduce prima reprezentativă la meciul cu Turcia din play-off-ul pentru Cupa Mondială 2026, după ce a primit aviz medical favorabil, a anunțat Federația Română de Fotbal. Oficialii FRF au precizat că decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente, inclusiv a unei consultații la o clinică din Bruxelles, care a confirmat că tehnicianul este apt să își continue activitatea.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a subliniat că experiența lui Lucescu reprezintă un atu important pentru echipă în partidele decisive din această primăvară, exprimându-și încrederea că România poate reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani. La rândul său, selecționerul a declarat că este concentrat exclusiv pe pregătirea meciurilor din play-off și că are încredere în valoarea și ambiția jucătorilor.
Mircea Lucescu s-a confruntat recent cu probleme medicale, fiind internat pentru tratamentul unei infecții, iar ulterior a mers în străinătate pentru investigații suplimentare. Naționala României va juca în deplasare cu Turcia pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Mondialul din 2026. Dacă va obține calificarea, tricolorii vor disputa finala play-off-ului pe 31 martie, împotriva învingătoarei dintre Slovacia și Kosovo.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
