Tipareste acest articol
Home / Stiri / Năvodari găzduiește Cupa României de Box pentru Cadeți 2026

Năvodari găzduiește Cupa României de Box pentru Cadeți 2026

Orașul Năvodari va găzdui, în perioada 25 – 31 mai 2026, una dintre cele mai importante competiții naționale dedicate tinerelor talente ale boxului românesc – Cupa României de Box pentru Cadeți.

Timp de șapte zile, Sala Sporturilor din Năvodari va reuni sportivi, antrenori, oficiali și susținători ai boxului, în cadrul unui eveniment organizat de CS Năvodari și Asociația Județeană de Box Constanța, sub egida Federația Română de Box, în parteneriat cu Primăria Orașului Năvodari, Consiliul Local Năvodari și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Constanța.

Cei mai talentați pugiliști cadeți din întreaga țară vor urca în ring pentru a-și demonstra valoarea, determinarea și spiritul competitiv, competiția urmând să se desfășoare la 17 categorii de greutate: 40 kg, 42 kg, 44 kg, 46 kg, 48 kg, 50 kg, 52 kg, 54 kg, 57 kg, 60 kg, 63 kg, 66 kg, 70 kg, 75 kg, 80 kg, 90 kg și +90 kg.

Organizatorii transmit că principalul obiectiv al întrecerii este verificarea potențialului pugilistic la nivelul cadeților și identificarea sportivilor talentați care pot fi promovați și selecționați în loturile naționale de cadeți pentru anul 2026.

Evenimentul promite meciuri spectaculoase și o atmosferă de competiție autentică, iubitorii boxului fiind invitați să susțină viitoarele speranțe ale sportului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *