Tipareste acest articol
Home / Stiri / Noutăți legislative privind inactivarea și reactivarea contribuabililor persoane juridice

Noutăți legislative privind inactivarea și reactivarea contribuabililor persoane juridice

Începând cu data de 1 ianuarie 2026, au intrat în vigoare noi prevederi legale referitoare la declararea în inactivitate și reactivarea contribuabililor persoane juridice, ca urmare a modificării Codului de procedură fiscală.

Potrivit noilor reglementări, au fost introduse două cazuri noi de declarare în inactivitate, aplicabile contribuabililor/plătitorilor persoane juridice care:

  1. nu dețin un cont de plăți deschis în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului;
  2. nu au depus situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal de depunere.

În situația în care un contribuabil declarat inactiv nu se reactivează în termen de un an de la data declarării în inactivitate, acesta poate fi dizolvat, potrivit actului normativ de înființare sau dispozițiilor Legii societăților nr. 31/1990. Organul fiscal are obligația de a formula cerere de dizolvare, indiferent de existența sau inexistența obligațiilor fiscale restante ori a altor creanțe bugetare.

Fac excepție contribuabilii care fac obiectul unor sesizări penale, pentru care nu se formulează cereri de dizolvare, indiferent de durata inactivității declarate. De asemenea, în cazul inactivității temporare înscrise la registrul comerțului, cererea de dizolvare se formulează doar după expirarea perioadei de inactivitate, dacă activitatea nu a fost reluată.

Reactivarea contribuabililor declarați inactiv în cele două cazuri nou introduse este posibilă dacă sunt înlăturate cauzele care au determinat inactivitatea, respectiv dacă aceștia:
– deschid un cont de plăți în România sau la Trezoreria Statului ori depun situațiile financiare anuale;
– își îndeplinesc toate obligațiile declarative;
– nu înregistrează obligații fiscale restante.

În plus, contribuabilul nu trebuie să se afle în situații precum: inactivitate temporară înscrisă la registrul comerțului, expirarea duratei de funcționare a societății sau a sediului social ori lipsa organelor statutare.

Prin excepție, contribuabilii aflați în procedură de insolvență simplificată, în faliment sau pentru care a fost pronunțată ori adoptată o hotărâre de dizolvare pot fi reactivați, la cerere, de către organul fiscal central, după îndeplinirea obligațiilor declarative.

Baza legală: Legea nr. 239/2025 din 15 decembrie 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, prin care a fost modificată și completată Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *