
Poliția Română, împreună cu procurorii, a desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea infracțiunilor din domeniul proprietății intelectuale, în cadrul operațiunii „Jupiter”.
Potrivit informațiilor oficiale , la data de 27 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și în localitatea Valu lui Traian.
În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit că administratorul unei societăți comerciale ar fi deținut cantități importante de jucării susceptibile de a fi contrafăcute, pregătite pentru comercializare și inscripționate cu mărci înregistrate.
Polițiștii au ridicat peste 62.000 de produse, valoarea acestora fiind estimată la aproximativ 716.000 de euro.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu unele înregistrate, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor criminaliști.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
