Tipareste acest articol
Home / Justitie / Peste 2.300 de intervenții în 24 de ore și 520 de permise reținute

Peste 2.300 de intervenții în 24 de ore și 520 de permise reținute

Polițiștii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au aplicat peste 10.200 de sancțiuni contravenționale și au reținut 520 de permise de conducere, potrivit unui bilanț transmis de autorități.

La data de 13 februarie, polițiștii au acționat la nivel național pentru prevenirea faptelor antisociale, organizând 540 de acțiuni și intervenind la 2.319 evenimente, dintre care 1.944 au fost sesizate prin apeluri la 112.

Totodată, au fost depistate 21 de persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale. În cauzele instrumentate, au fost luate 98 de măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.459.059 de lei.

În trafic, polițiștii rutieri au constatat 105 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 520 de permise de conducere, dintre care 50 pentru depășirea vitezei legale și 90 pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost retrase 563 de certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *