
Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că informațiile vehiculate de un sindicat al polițiștilor, potrivit cărora autospecialele ar urma să rămână trase pe dreapta din lipsă de carburant, sunt false și au fost lansate fără consultarea instituției.
Reprezentanții Poliției asigură cetățenii că există fonduri suficiente pentru combustibil și că polițiștii dispun de toate mijloacele necesare pentru a interveni la evenimente și a menține ordinea publică.
Bugetele alocate unităților teritoriale sunt similare celor din perioadele anterioare, susține IGPR, care face apel la cetățeni și mass-media să se informeze din surse oficiale.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
