
Polițiștii constănțeni au desfășurat, în data de 24 iulie, o acțiune de informare și prevenire adresată conducătorilor auto, având ca principal obiectiv reducerea accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool sau de substanțe psihoactive.
Activitatea a fost organizată de polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității Constanța, împreună cu cei ai Poliției orașului Murfatlar, în localitățile Murfatlar și Valu lui Traian.
Pe parcursul acțiunii, oamenii legii au discutat cu șoferii despre efectele pe care alcoolul și drogurile le au asupra capacității de a conduce și despre riscurile majore la care se expun atât ei, cât și ceilalți participanți la trafic.
Polițiștii le-au recomandat conducătorilor auto să nu urce la volan după consumul de alcool sau substanțe psihoactive, să aleagă alternative sigure de transport, precum un șofer desemnat, taxiul sau transportul în comun, și să evite să se urce într-un autoturism condus de o persoană aflată sub influența alcoolului ori a drogurilor.
Prin această acțiune, polițiștii urmăresc promovarea unui comportament responsabil în trafic și creșterea gradului de conștientizare privind consecințele grave pe care le poate avea conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
